Vinul Cavalerului Pinot Noir

31.00 lei

SKU#: vinul-cavalerului-pinot-noir-2020

ÎN STOC

cantitate

Compară
Transport ZERO oriunde în România
pentru membrii Clubului SERVE.

Când te gândești la vacanță, te gândești la starea de libertate, la locuri noi ce așteaptă să fie descoperite, la zile cu soare și zâmbete. Vinul Cavalerului Pinot Noir 2021 este alegerea perfectă pentru a trăi sau retrăi momentele plăcute din concediu. Mirosul său ademenitor de cireșe, zmeură și coacăze roșii te va purta cu sufletul acolo unde vrei să fii. Vei putea recrea tabloul bucată cu bucată și vei resimți intensitatea clipelor de euforie. Gustul său elegant, cu note de zmeură și vișine susținut de tanini fini, îți va readuce frumusețea lucrurilor simple. Asezonează-l cu preparate din carne albă, rață, miel, mezeluri crude, pizza sau brânză de capră pentru a-i aprecia pe deplin delicatețea.

Winemakers Notes

„Dumnezeu a creat apa, însă omul a creat vinul.” (Victor Hugo)

Meriți un loc numai al tău, unde să te relaxezi și să fii în deplină armonie cu tine însuți. Când te gândești la ce te-ar face fericit sunt atâtea lucruri care îți vin în minte. Fie că alegi o vacanță, sau o ieșire cu prietenii sau poate vrei doar să îți amenajezi grădina visurilor unde să poți să te bucuri de liniște, e momentul să savurezi un pahar de Vinul Cavalerului Pinot Noir 2021. Acest vin puternic, dar tandru îți va oferi puterea de a-ți pune orice vise ai avea în aplicare.

Încă de la mirosul său seducător de cireșe, zmeură și coacăze roșii vei simți cum tot corpul va rezona cu planurile tale. Vei descoperi și un gust suav, elegant de zmeură și vișine, susținute de tanini fini. Fiecare celulă se destinde și va accepta provocarea. Starea de bine te va încuraja să îți pui toate dorințele în aplicare și fără să îți dai seama, te vei putea reconecta cu tine.

Alege să faci o schimbare în viața ta și pornește cu un vin de calitate care să țină pasul cu inspirația ta. Vinul Cavalerului Pinot Noir 2021 se servește la o temperatură îndrăzneață de 13°C – 15°C alături de preparate din carne albă, rață, miel, mezeluri crude, pizza sau brânză de capră. Indiferent de opțiunea ta, rezultatul va fi același: un gust sublim care să îți ofere energie și să te încarce pozitiv. Lasă-te hipnotizat de culoarea roșie rubinie și pornește cu încredere în noua ta aventură.

Încearcă-l! Vinul Cavalerului Pinot Noir 2021 îți promite o experiență extrasenzorială unică și mai ales, intensă.

culoare

Roșu

DATA RECOLTARE

15-22 septembrie

TERROIR

Dealurile Munteniei, IG.

ASPECT

Culoare roșu rubiniu usor transparent

MIROS

Cireșe, zmeură, visine

GUST

Elegant cu note de zmeură și vișine este susținut de tanini fini

TEMPERATURA DE SERVIRE

13-15°C, cu o aerare anterioară de circa 1 oră

GRADUL ALCOOLIC

13.7% vol.

POTENTIALUL DE INVECHIRE

minim 3 ani

CU CE MENIU SE SERVESTE

pizza, preparate din carne albă, rață, miel, mezeluri crude, brânză de capră

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.

ADAUGA RECENZIE