No products in the cart.
SERVE Experience
Regulamentul programului de loialitate
Programul de loialitate „SERVE Experience” (denumit în continuare „Programul”) este un program de fidelizare organizat de SERVE CEPTURA S.R.L., prin care clienții sunt recompensați pentru achizițiile realizate prin canalele directe ale Organizatorului, precum și pentru interacțiunile relevante cu brandul.
Programul are ca obiectiv dezvoltarea unei relații directe și durabile cu consumatorii SERVE Winery, oferind beneficii progresive, adaptate nivelului de activitate și implicare al fiecărui participant.
Participarea la Program este voluntară și gratuită, fiind condiționată de acceptarea prezentului regulament (denumit în continuare „Regulamentul”), care stabilește termenii și condițiile de funcționare, drepturile și obligațiile participanților, precum și modalitatea de acordare și utilizare a beneficiilor.
Programul nu constituie o promoție comercială în sensul legislației privind concursurile sau loteriile publicitare, ci un mecanism de fidelizare bazat pe acumularea de puncte și acordarea de avantaje comerciale.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica, actualiza sau suspenda Programul, cu informarea participanților prin canalele oficiale de comunicare, fără a afecta drepturile deja dobândite până la momentul modificării. În cazul în care „clienții primitori” nu acceptă modificările efectuate, aceștia au dreptul de a anula înregistrarea, drept pe care îl au în orice moment, aşa cum este specificat mai jos. Utilizarea Cardului, după intrarea în vigoare a modificărilor, implică acceptarea modificărilor efectuate.
ART. 1 – ORGANIZATORUL PROGRAMULUI
1.1 Programul este organizat de SERVE CEPTURA S.R.L., cu sediul în Comuna Ceptura 125C, județ Prahova, cod 107126, CUI RO11792232, nr. înregistrare J29/373/1999, cont RO76BRDE 450S V715 8454 4500, BRD Groupe Société Générale.
1.2 Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau înceta Programul.
ART. 2 – DEFINIȚII
Organizator – SERVE CEPTURA S.R.L.
Program – sistem de fidelizare destinat clienților SERVE.
Participant – persoană fizică înscrisă în Program.
Puncte – unități de loialitate acordate pentru achiziții.
Voucher – beneficiu acordat pe baza punctelor acumulate.
ART. 3 – SCOPUL INITIATIVEI SI DURATA
Aceasta este o iniţiativă de promovare costând într-un program de fidelitate care implică colectarea punctelor numita SERVE Experience şi oferirea beneficiilor exclusive Participantilor.
Scopul iniţiativei este de a dezvolta fidelitatea clienţilor printr-un program care recunoaşte avantajele pentru clienţii care participa.
Fără a aduce atingere celor specificate în premise, la punctul 7 („funcționalitate”) şi punctul 10 („Întreruperea programului – dezactivarea cardului – diverse”), programul este pe perioada nedeterminta.
ART. 4 – DESTINATARI
Programul este destinat persoanelor fizice, consumatori finali cu varste de peste 18 ani conform procedurilor de inscriere si de renuntare din prezentul regulament.
ART. 5 – ÎNSCRIERE
Inscrierea aferenta nivelului „Silver” din cadrul programului de loialitate „SERVE Experience” poate fi facuta online prin creatia unui cont SERVE pe pagina: https://shop.serve.ro/loyalty-program-serve-experience/ sau direct de pe pagina de inregistrare: https://shop.serve.ro/login-signup-page/?eael-register=1.
Pentru înrolarea în Program este necesară crearea unui cont de client, care permite accesul la profilul personal, istoricul achizițiilor și beneficiile asociate Programului. Sistemele de accesare a site-ului sunt configurate astfel încât să împiedice accesul la site al persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Activarea contului și participarea în Program se realizează în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie de protecție a datelor cu caracter personal.
Contul de loialitate este personal, netransferabil și destinat exclusiv utilizării în scopuri private. Nu este permisă deținerea mai multor conturi de către același Client pe durata participării în Program.
Programul SERVE Experience nu este destinat utilizării în scopuri comerciale sau revânzării produselor achiziționate prin intermediul beneficiilor oferite.
Clientul poate solicita în orice moment retragerea din Program, prin transmiterea unei solicitări către Organizator la adresa de e-mail serve@serve.ro oficială, caz în care toate beneficiile neutilizate vor fi anulate, fără posibilitatea de recuperare. Acceptarea Regulamentului este obligatorie.
ART. 6 – CANALE PARTICIPANTE SI TERITORIU
Online pe pagina https://shop.serve.ro/loyalty-program-serve-experience/ pe teritoriul Romaniei
ART. 7 – PUNCTE
7.1 1 punct = 1 leu cheltuit.
7.2 Punctele sunt netransferabile și nu pot fi convertite în bani.
7.3 Valabilitate: 12 luni.
ART. 8 – NIVELURI : SILVER, GOLD, PLATINUM, DIAMOND
ART. 8.1 – SILVER
Este dobandit imediat, in momentul inregistrarii in site ca si client, cand i se ofera cadou 50 puncte la inregistrarea in program.
Cand clientul cu statusul Silver ajunge la 300 puncte, trece in statusul Gold.
În cazul în care Clientul cu statusul ‘Silver’ nu obţine 50 de puncte în 365 de zile de la data la care a obţinut statusul, acesta rămâne la nivelul ‘Basic (0 puncte) şi soldul punctelor este resetat la 0.
Dacă un Client cu statusul ‘Silver’ obţine 750 de puncte înainte de a dobândi statusul ‘Gold’, acesta trece automat la statusul ‘Platinum’.
- 50 puncte pentru prima comandă
- 20 puncte pentru fiecare prieten recomandat
- 100 puncte de ziua ta
- 20 puncte pentru fiecare comandă cu ridicare direct de la cramă + o degustare gratuită pentru 2 persoane (oferită pentru 3 vinuri) la Crama SERVE
- 5 puncte pentru un like pe pagina SERVE de Facebook
- 5 puncte pentru un like pe pagina SERVE de Instagram
ART. 8.2 – GOLD
Cand clientul cu statusul Gold ajunge la 800 puncte, trece in statusul Platinum.
Un an după dobândirea statusului ‘Gold’ şi după împlinirea fiecărui an ulterior, Clientul:
Menţine statusul ‘Gold’ pentru încă un an dacă a obţinut între 300 şi 799 de puncte şi punctele în exces sunt menţinute;
Dacă a obţinut mai puţin de 300 de puncte, dar peste 50 de puncte, revine la statusul ‘Silver’.
Dacă a obţinut mai puţin de 50 de puncte, revine la statusul Basic (0 puncte).
Punctele utilizate care au dus la dobandirea statusului ‘Gold’ vor fi sterse la utilizarea voucherului, pastrandu-se calitatea si beneficiile nivelului.
- 10% discount pentru produsele & experiențele SERVE timp de 30 de zile
- 20 puncte pentru fiecare prieten recomandat
- 100 puncte de ziua ta
- 30 puncte pentru fiecare comandă cu ridicare direct de la cramă + o degustare gratuită pentru 2 persoane (oferită pentru 3 vinuri) la Crama SERVE
- 5 puncte pentru un like pe pagina SERVE de Facebook
- 5 puncte pentru un like pe pagina SERVE de Instagram
ART. 8.3 – PLATINUM
Clientul obţine statusul ‘Platinum’ după obținerea a 500 de puncte de la obţinerea statusului ‘Gold’ sau dacă au obţinut 750 de puncte din statusul ‘Silver’, Punctele în exces faţă de cele utilizate pentru schimbarea statusului vor fi creditate imediat;
Un an după obţinerea statusului ‘Platinum’, şi în fiecare an ulterior, dacă Clientul:
- a obţinut cel puţin 800 de puncte, îşi menţine nivelul cu statusul ‘Platinum’
Punctele utilizate care au dus la dobandirea statusului ‘Platinum’ vor fi sterse la utilizarea voucherului, pastrandu-se calitatea si beneficiile nivelului.
- a obţinut sub 800 de puncte, dar peste 300 de puncte, revine la statusul ‘Gold’.
- a obţinut sub 300 de puncte, dar peste 50, revine la ‘Silver’.
- a obţinut sub 50 de puncte, revine la ‘Basic (0 puncte)’.
- 15% discount pentru produsele & experiențele SERVE timp de 30 de zile
- 20 puncte pentru fiecare prieten recomandat
- 150 lei voucher de ziua ta, valabil pentru toate produsele și experiențele SERVE, la o comandă minimă în valoare de 500lei
- 40 puncte pentru fiecare comandă cu ridicare direct de la cramă + o degustare gratuită pentru 2 persoane (oferită pentru 3 vinuri) la Crama SERVE
- 5 puncte pentru un like pe pagina SERVE de Facebook
- 5 puncte pentru un like pe pagina SERVE de Instagram
ART. 8.4 – DIAMOND
Acces pe bază de invitație, beneficii exclusive si personalizate.
ART. 9 – VOUCHERE
Voucherele emise de Organizator si care sunt activate pe platforma in cadrul programului de loIalitate sunt personale, netransferabile, valabile limitat si pot avea condiții minime de utilizare.
ART. 10 – ACUMULAREA DE PUNCTE
Punctele de fidelitate vor fi încărcate automat în contul de loialitate activ al Clientului în cadrul programului „SERVE Experience”, pentru fiecare achiziție eligibilă realizată prin canalele directe ale Organizatorului, respectiv magazinul online www.shop.serve.ro, locația cramei SERVE sau în cadrul evenimentelor organizate de către acesta.
Conversia punctelor se realizează după cum urmează: 1 punct pentru fiecare 1 leu cheltuiți, valoarea fiind calculată prin rotunjire în minus (ex.: 1,99 lei = 1 punct).
Pentru ca punctele să fie acordate, Clientul trebuie să fie identificat în sistem înainte de finalizarea tranzacției, prin autentificarea în contul său de client (în cazul achizițiilor online).
În situația în care Clientul nu se identifică în condițiile menționate anterior, punctele aferente tranzacției nu vor putea fi acordate ulterior.
Clientul poate consulta în orice moment numărul de puncte acumulate prin accesarea contului său de client.
Punctele sunt procesate și încărcate în sistem în mod curent, de regulă în termen de 24 de ore de la efectuarea tranzacției. În situații excepționale generate de motive tehnice, acest termen poate fi extins, fără a depăși 15 zile calendaristice.
În cazul returului total sau parțial al produselor, punctele aferente valorii returnate vor fi retrase din contul Clientului.
Organizatorul își rezervă dreptul de a desfășura campanii promoționale punctuale de multiplicare a punctelor (ex. dublare sau triplare), acestea urmând a fi comunicate prin canalele oficiale de comunicare.
Contul de loialitate nu reprezintă un instrument de plată, iar punctele acumulate nu pot fi transferate, vândute, convertite în bani sau utilizate în afara mecanismelor prevăzute în prezentul Regulament.
Art. 11 – AVANTAJE
Participantii pot beneficia de numeroase promoții, premii și inițiative speciale, care vor fi promovate și comunicate corespunzător
În special, următoarele beneficii vor fi aplicabile:
- Transport standard in valoare de 19,90 lei și gratuit pentru comenzi ce depasesc 290 lei;
- La înregistrarea cu o adresă de e-mail, clienții primesc 50 puncte;
- Pentru clienții cu statut Gold: la fiecare 300 de puncte acumulate, va fi emis un voucher de -10% valabil 30 de zile de la data emiterii. Voucher-ul poate fi cumulat cu alte oferte și promoții.
- Pentru clienții cu statut Platinum: la fiecare 800 de puncte acumulate, va fi emis un voucher de reducere de -15%, valabil 30 de zile de la data emiterii. . Voucher-ul poate fi cumulat cu alte oferte și promoții.
- Pentru membrii cu statusul ‘Platinum’: De ziua lor de naștere și în intervalul de 7 zile înainte și 21 de zile după ziua lor de naștere, clienții cu status Platinum vor beneficia de un voucher de150 lei. Se poate utiliza la o achiziție minimă de 500 lei. Voucher-ul poate fi cumulat cu alte oferte și promoții.
ART. 12 – MODIFICAREA, SUSPENDARE SAU INCETAREA PROGRAMULUI – DEZACTIVAREA CONTULUI – RASPUNDERE
SERVE CEPTURA S.R.L. (denumită în continuare „Organizatorul”) își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau înceta, în tot sau în parte, programul de loialitate „SERVE Experience”, precum și beneficiile și serviciile aferente, în orice moment, din motive obiective, inclusiv de natură comercială, operațională sau legală.
Orice astfel de modificare, suspendare sau încetare va fi comunicată participanților prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale Organizatorului (inclusiv, dar fără a se limita la, site-ul www.shop.serve.ro, comunicări prin e-mail sau în locațiile fizice), fără a afecta beneficiile deja acordate și neutilizate, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.
Fără a aduce atingere altor drepturi prevăzute de lege, Organizatorul își rezervă dreptul de a suspenda sau dezactiva contul de loialitate al unui Participant, precum și de a anula punctele și beneficiile aferente, în cazul în care constată:
- utilizarea Programului cu încălcarea prezentului Regulament;
- comportamente frauduloase sau tentative de fraudă;
- utilizarea Programului în scopuri comerciale neautorizate;
- orice acțiuni care pot prejudicia imaginea, interesele sau activitatea Organizatorului.
Organizatorul își rezervă, de asemenea, dreptul de a dezactiva conturile inactive pentru o perioadă îndelungată, respectiv în cazul în care Participantul nu a înregistrat nicio activitate (achiziții sau interacțiuni relevante) pentru o perioadă de peste 5 ani.
În cazul dezactivării contului, Participantul nu va mai putea beneficia de punctele acumulate, voucherele sau alte avantaje aferente Programului, acestea fiind anulate fără posibilitatea de recuperare.
Organizatorul nu poate fi ținut responsabil pentru eventuale disfuncționalități ale Programului cauzate de factori independenți de voința sa, inclusiv, dar fără a se limita la, defecțiuni tehnice, probleme de sistem sau întreruperi ale serviciilor terților.
De asemenea, Organizatorul nu este responsabil pentru utilizarea frauduloasă, necorespunzătoare sau neautorizată a contului de loialitate de către Participant sau de către terți.
ART. 13 POLITICA DE CONFIDENTIALITATE
SERVE CEPTURA S.R.L. acordă o importanță deosebită protecției datelor cu caracter personal și respectării dreptului la viață privată al participanților la programul „SERVE Experience”.
Prin prezenta, participanții sunt informați că datele cu caracter personal furnizate în cadrul procesului de înscriere și utilizare a Programului vor fi prelucrate de către Organizator în conformitate cu legislația aplicabilă în materia protecției datelor, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR).
Datele personale vor fi utilizate în scopul:
- administrării Programului de loialitate;
- acordării beneficiilor și gestionării conturilor de client;
- comunicării comerciale, în condițiile consimțământului exprimat;
- analizei comportamentului de consum, în vederea îmbunătățirii serviciilor oferite.
Participanții beneficiază de drepturile prevăzute de legislația aplicabilă, inclusiv dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare a prelucrării, opoziție și portabilitate a datelor.
Pentru exercitarea acestor drepturi sau pentru orice informații suplimentare privind prelucrarea datelor, participanții pot contacta Organizatorul la adresa de e-mail oficială sau prin intermediul canalelor indicate pe site-ul www.shop.serve.ro.
ART. 12 – DISPOZIȚII FINALE
Participarea implică acceptarea regulamentului.







