Amaury & friends

Seara în care ai zis „hai să ne vedem la un pahar” și ați stat 4 ore.

Hai să recunoaștem: nu există „doar un pahar” când ești cu prietena aceea. Știi tu, cea căreia îi spui tot, de la ce ai mâncat azi la prânz, până la cel mai mic detaliu despre… ceva ce clar nu trebuie să știe oricine.

Seara începe nevinovat. O terasă, căldura care în sfârșit se mai domolește, și o sticlă de Cuvée Amaury, alb, sec, echilibrat, un mix fain de Sauvignon Blanc, Chardonnay și Fetească Albă.

Vorbiți despre fostul ei. Despre fostul tău. Despre colega aia de la muncă care te vorbește de rău la manager. Râdeți cu poftă, apoi vă opriți brusc „nu mai spune nimănui, bine?”, deși amândouă știți că secretul e în siguranță (a intrat direct în arhivă, alături de celelalte 34865).

Nu vă judecați. Doar dați din cap și turnați din nou.

Cuvée Amaury nu e doar un vin. E pretextul perfect pentru încă o oră de stat de vorbă, pentru încă o poveste, pentru încă o seară de vară pe care o s-o ții minte.

La un moment dat, uitați complet de telefoane. Discuția trece de la planuri serioase de viață, la ce reel funny ați mai văzut, fără nicio tranziție, și nimeni nu găsește asta ciudat. Vorbiți despre oameni pe care i-ați iubit și despre cei pe care abia acum începeți să-i înțelegeți. Despre cum a trecut atât de repede anul ăsta, deși parcă ieri eram tot aici, la aceeași masă, cu alt vin, cu aceleași secrete.

Morala poveștii? Sună-ți prietena. Ia și o sticlă de vin. Restul se rezolvă de la sine, inclusiv secretele pe care jurați amândouă că nu le veți mai spune nimănui altcuiva. 🍷

Pentru toate serile care nu au nevoie de motiv, ci doar de compania potrivită și un pahar de vin bun.