Există preparate care nu doar însoțesc un vin, ci îl pun cu adevărat în valoare. Pentru un roșu elegant, cu tanini fini și note de vișină și cireșe coapte, pieptul de rață cu sos de vișine este una dintre cele mai inspirate alegeri.
Textura fragedă a cărnii și grăsimea delicată a raței temperează taninii, iar sosul de vișine creează o punte aromatică directă cu profilul vinului. Rezultatul este un pairing echilibrat și rafinat, în care aromele se completează natural, fără să concureze între ele.
Ingrediente (pentru 2 porții)
Pentru rață
2 piepți de rață
sare și piper proaspăt măcinat
Pentru sosul de vișine
150 g vișine (proaspete sau congelate)
80 ml vin roșu
1 linguriță miere sau zahăr brun
1 linguriță oțet balsamic
1 cub mic de unt
Preparare
Crestează ușor pielea pieptului de rață în formă de romb, fără a tăia carnea. Condimentează cu sare și piper.
Așează pieptul de rață într-o tigaie rece, cu pielea în jos. Gătește la foc mediu aproximativ 6–8 minute, până când grăsimea se topește și pielea devine crocantă. Întoarce carnea și mai gătește 2–3 minute pe partea cealaltă.
Scoate carnea din tigaie și lasă să se odihnească 5 minute, pentru a rămâne fragedă și suculentă.
În aceeași tigaie adăugă vișinele, vinul roșu, mierea și oțetul balsamic. Fierbe câteva minute până când sosul începe să se lege. La final încorporează cubul de unt pentru o textură catifelată.
Feliază pieptul de rață și servește cu sosul de vișine turnat deasupra.
De ce funcționează pairing-ul
Rața oferă bogăție și textură, care echilibrează taninii fini ai vinului, iar sosul de vișine amplifică exact acea zonă aromatică de fructe roșii, vișină și cireșe coapte, prezentă în pahar.