No products in the cart.
SERVE x Naive
Unele cine sunt despre mâncare. Altele sunt despre vin. Dar cele mai memorabile sunt despre cum cele două se întâlnesc. Și uite cum o seară la Naive le-a îmbinat perfect pe cele două.
Situat deasupra legendarului Magazin București, cu o panoramă spectaculoasă asupra Capitalei, Naive este mai mult decât un restaurant. Este rooftop, grădină urbană, cocktail bar și spațiu de întâlnire, toate reunite într-un loc care te invită să te bucuri de experiență și de clipă.
Conceptul lor pornește de la reinterpretarea ingredientelor locale și transformarea lor în preparate contemporane, iar asta s-a simțit perfect în cadrul unei seri dedicate wine pairing-ului, alături de vinurile SERVE.
Experiența a început cu Cuvée Clemence, servit alături de butterfish confiat, piure de mazăre și spumă de sfeclă roșie. Un pairing delicat, în care aromele cremoase ale vinului au completat perfect finețea preparatului.
A urmat Cuvée Amaury, asociat cu creveți sotați, fenicul confiat și emulsie de citrice cu unt brun, un exemplu excelent despre cum prospețimea unui vin poate echilibra un preparat bogat în texturi și arome.
Pentru felul principal, Cuvée Guillaume și-a găsit perechea într-un risotto cu hribi, crumble din ciuperci shiitake și chips crocant de parmezan, un pairing elegant, în care notele fructate ale vinului și intensitatea ciupercilor s-au completat armonios.
Iar finalul a fost rezervat desertului: brownie cu prune afumate și crumble de ciocolată neagră, alături de Cuvée Guy de Poix, expresia autentică a soiului Fetească Neagră. Un final intens, echilibrat și memorabil.
Un pairing reușit nu înseamnă doar un vin bun și un preparat bine gătit. Iar Naive este un loc care știe să creeze contexte, să spună povești prin gust și să transforme o cină obișnuită într-o experiență.





